"Luni, la Cameră, se discută, în Biroul Permanent, interzicerea filmatului votului cu bile. Înţeleg de la colegii mei că aşa se va întâmpla. Şi vreau să vă spun că ne întoarcem la platforma cu care PSD ne-a obişnuit de 26 de ani. De fapt la platforma partidului, care înainte de ’89 reuşea să cucerească minţile multor oameni din România. Nu e o glumă. Vorbim de interzicerea, în România, a unei activităţi cât se poate de normale, făcute de presă, şi anume aceea de monitorizare a activităţii şi a votului parlamentarilor din România”, a spus Gorghiu.
Potrivit liderului liberal, dacă în ziua de azi se mai pune problema să se ajungă la acte de cenzură, "aşa cum mai deunăzi domnul Dragnea voia prin legea defăimării”, înseamnă că nu s-a învăţat nimic din ideea de democraţie în România.
"Este momentul să mă delimitez foarte ferm, eu şi Partidul Naţional Liberal, de genul acesta de practici”, a afirmat Alina Gorghiu, care a precizat că liberalii se vor opune acestui proiect, dar majoritatea în Parlament este deţinută de PSD, UNPR şi ALDE.