"N-am nimic împotriva domnului Sârbu personal. Să nu înțeleagă nimeni greșit că am vreo problemă personală cu domnul Sârbu, dar o spun cu toată responsabilitatea că este o numire extrem de nepotrivită la Curtea de Conturi. Sunt absolut convinsă că PSD ar fi avut resursă umană bună, de calitate, foarte bine pregătită, tânără, care să ocupe pentru atâția ani un mandat la Curtea de Conturi — o instituție pe care vrem cu toții să o avem așa cum trebuie. Și Curtea de Conturi trebuie ușor reformată. Trebuie să evităm să o folosim ca pe o instituție unde trimitem oameni atunci când își finalizează cariera politică. Mi se pare nedrept pentru viitorul acestei țări", a declarat Alina Gorghiu, la Palatul Parlamentului.
Miercuri, plenul reunit al Parlamentului a aprobat numirea lui Ilie Sârbu în funcția de consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. Senatorii și deputații au aprobat cu 290 de voturi 'pentru' și 108 'împotrivă' Hotărârea Parlamentului prin care este numit Ilie Sârbu consilier al Curții de Conturi — vicepreședinte al Autorității de Audit, ca urmare a vacantării funcției deținute de Ioan Anton.