"În 2014, foarte mulți români din diaspora au fost împiedicați să voteze. Cei care au dorit să-și exercite acest drept au suportat ore în șir de așteptat, în ploaie, la cozile umilinței. Aparatul de stat al PSD a călcat democrația în picioare ca să-și scoată candidatul câștigător. Românii din diaspora, dar și noi cei din țară așteptăm un deznodământ al anchetei în acest caz. E bine că se întâmplă totuși ceva, fie și la un an și jumătate de la cea mai gravă încălcare a drepturilor electorale petrecută în România ultimilor ani. Îngrădirea drepturilor cetățenilor a fost dintotdeauna specialitatea PSD. Le cer să aibă decența de a nu împiedica această anchetă printr-un vot împotriva urmăririi penale. E momentul să plece capul în pământ, să-și recunoască abuzul și să le ceară scuze românilor. Asta pentru că votul nu e o lozincă", a scris luni Gorghiu pe Facebook.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, în dosarul diaspora. Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, Kovesi a transmis procurorului general al PÎÎCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Corlățean în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.