Întrebată dacă în cazul lui Sorin Frunzăverde conducerea va decide sancționarea acestuia, având în vedere că el se află sub control judiciar într-o anchetă a DNA, Gorghiu a precizat că "în absolut orice fel de caz statutul se va aplica".
"Vom discuta și să știți că în absolut orice fel de caz statutul se va aplica. Și în cazul domniei sale. Vom face o discuție chiar acum în ședință despre toate situațiile mai delicate pe care PNL le are", a afirmat Gorghiu, înainte de ședința conducerii liberale.
În același context, întrebată dacă în cazul celor condamnați de o instanță se va aplica măsura suspendării din partid sau aceștia vor rămâne doar cu sancțiunea pierderii funcțiilor, Gorghiu a răspuns: "Va fi o discuție pe care doar CNC-ul o poate purta. Nu este o decizie pe care să o luăm în această ședință de conducere".
"Vor fi mai multe propuneri. Cu siguranță votul va decide în favoarea fie a retroactivării acestor dispoziții, fie a unor norme tranzitorii. Nu aș putea să vă spun acum care va fi hotărârea Consiliului Național de Coordonare", a mai spus copreședintele PNL.