Nazare a subliniat că, în ciuda promisiunilor repetate de a cere „o simulare” de la ministrul Finanțelor, acest lucru nu va rezolva criza pensiilor, deoarece responsabilitatea pentru astfel de simulări revine Ministerului Muncii.
„Premierul Marcel Ciolacu continuă să improvizeze în lipsa unei soluții pregătite pentru situația pensiilor. La ultima declarație de presă, a repetat de trei ori că va cere “o simulare” de la ministrul finanțelor, dar, indiferent de câte ori o va spune, acest lucru nu rezolvă problema. Nici nu o mută în curtea finanțelor. Ministrul Finanțelor nu este responsabil pentru astfel de simulări; singurul minister abilitat să facă acest lucru este Ministerul Muncii, condus de colega de partid a premierului. Au petrecut ore bune la congresul de sâmbătă. Nu puteau discuta un răspuns articulat acolo? Nu, ca erau ocupați să atace PNL. Aceste simulări trebuiau deja realizate de la realizarea bugetului pe anul în curs, nu acum, când problema a devenit critică.
În altă ordine de idei, oricâte întâlniri ar organiza premierul cu patronatele și reprezentanții mediului de afaceri, precum Concordia, nu îi va convinge că impozitul progresiv este soluția salvatoare pentru România. Capitalul autohton știe bine că impozitul progresiv va afecta direct locurile de muncă, investițiile și veniturile celor care susțin statul român prin taxe și impozite. Nu antreprenorii trebuie sa deconteze nevoia de venituri suplimentare la bugetul se stat!”, a spus Alexandru Nazare.
Stolojan: Menţinerea cotei unice de impozitare a veniturilor este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri
La rândul său, Theodor Stolojan invocă faptul că menţinerea cotei unice de impozitare este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri.
”PSD aduce din nou în atenţia opiniei publice dorinţa sa de a impune cotele progresive de impozitare a veniturilor persoanelor fizice din România. PNL îşi menţine poziţia fermă de a respinge această măsură fiscală a PSD. Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice şi-a demonstrat eficienţa şi îşi menţine în continuare potenţialul său pozitiv pentru stimularea afacerilor şi a investiţiilor personale, contribuind la consolidarea puterii financiare şi a bunăstării cetăţenilor României. Menţinerea cotei unice de impozitare a veniturilor este susţinută de majoritatea covârşitoare a oamenilor de afaceri din firmele mici şi mijlocii”, afirmă Stolojan.
”Propunem PSD ca prin reforma fiscală, la care ne-am angajat prin PNRR, să întărim rolul cotei unice, să asigurăm pe deplin unicitatea acesteia şi să eliminăm practicile de evaziune fiscală şi neplată a obligaţiilor fiscale”, a declarat fostul premier.