Cea mai mare prezență se înregistra, la ora 21,00, în județele Sălaj — 81,53 %, Alba — 77,32 % și Caraș Severin — 78.27%.
În județul Dolj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al Craiovei, s-au prezentat la urne doar 19,02% dintre alegători. De asemenea, în județul Gorj, unde sunt alegeri pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Jiu, prezența la urne la ora 21,00 era de circa 31,92%.
În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe se desfășoară duminică alegeri locale parțiale pentru funcția de primar, în condițiile în care unii dintre edili au fost aleși parlamentari la scrutinul din decembrie 2016 sau alții au fost condamnați pentru diferite infracțiuni și, astfel, nu-și mai pot exercita mandatul.
Primarii a 49 de localităţi din România au fost aleşi duminică
Primarii a 49 de localităţi din România au fost aleşi duminică, după ce funcţiile au rămas vacante ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor sau a decesului. Printre aspianţi se află ingineri, profesori, mecanici, dar şi un agent de pază, conform Mediafax.
Craiovenii au decis, pe 11 iunie, cine va fi noul primar al oraşului, funcţia rămânând liberă după ce primarul ales în 2016, Lia Olguţa Vasilescu, a demisionat când a fost numită ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale.
Opt candidaţi s-au înscris în competiţia electorală, printre ei fiind o singură femeie.
Partidul Social Democrat (PSD) mizează pe Mihail Genoiu, fost viceprimar şi primar interimar al oraşului până la depunerea candidaturii pentru alegerile din 11 iunie. La scrutinul din iunie 2016, Genoiu a fost ales în consiliul local de pe listele alianţei PSD+UNPR, iar după ce Olguţa Vasilescu a plecat în Guvern el a ocupat funcţia de primar interimar.
Partidul Naţional Liberal (PNL) îl are drept candidat la funcţia de primar al municipiului Craiova, pe senatorul Mario Ovidiu Oprea, liderul liberalilor din această cameră a Parlamentului. Mario Ovidiu Oprea este membru PNL din 1990 şi senator din anul 2004.
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) trimite în competiţia electorală pentru Primăria Craiova o femeie. Este vorba despre Anişoara Stănculescu, preşedinte ALDE Craiova, şi director al Cancelariei Prefectului până la depunerea candidaturii la Primărie.
USR îl are drept candidat pe deputatul de Dolj Adrian Prisnel, iar Partidul Noua Românie pe Sorin Preda Nica, care în 2016 a candidat pentru un post de senator în Gorj, în timp ce candidatul PMP este Dumitru Călina, de profesie inginer.
Pentru funcţia de primar al Craiovei s-au înscris şi doi independenţi, respecctiv un fost consilier ALDE şi decanul Baroului Dolj.
Emil Iulian Mladin este fost consilier local ALDE şi, deşi va candida independent, este de notorietate în oraş că este susţinut în această campanie electorală de PNŢCD şi Uniunea Populară Social Creştină.
Fără susţinerea vreunui partid politic candidează la alegerile locale pentru funcţia de primar al Craiovei, decanul Baroului Dolj, avocatul Lucian Bernd Săuleanu. Decanul Baroului Dolj a fost vicepreşedinte al PNL Craiova şi a intenţionat să se înscrie în cursa internă a partidului pentru alegerea candidatului la primăria municipiului, însă a demisionat din partid, în urma desemnării directe a senatorului Mario Ovidiu Oprea.
Lucian Bernd Săuleanu, în vârstă de 42 ani, este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, dar şi preşedinte al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Dolj.
Numărul de alegători este de 256.233.
Tot pe 11 iunie, în judeţul Dolj vor fi organizate alegeri locale parţiale şi în comuna Işalniţa, unul dintre candidaţii înscrişi în competiţia locală fiind chiar primarul ales în 2016, Ovidiu Flori, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Târgu- Jiu - judeţul Gorj
La Târgu- Jiu, fostul primar Florin Cârciumaru, aflat la al cincilea mandat de primar, a obţinut, în decembrie anul trecut, un mandat de senator.
În cele 56 de secţii amenajate sunt aşteptaţi, duminică, 80.150 de votanţi, care trebuie să aleagă între şapte candidaţi pentru funcţia de primar: Aurel Popescu (PSD), Marcel Romanescu (PNL), Radu Miruţă
(USR), Ion-Eduard Lădaru (ALDE), Daniela Grădinaru (PMP) şi candidaţii independenţi Viorel Salvador Caragea şi Gheorghe Caralicea.
Râşnov - judeţul Braşov
Reprezentanţi ai Biroului Electoral de Circumscripţie Orăşenească Râşnov au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la alegerile locale parţiale din 11 iunie candidează Liviu Călin Butnariu, viceprimar cu atribuţii de primar, dar şi doi consilieri locali Daniel Nicolae Diaconu şi Marius Cristinel Lungu.
Liviu Călin Butnariu candidează din partea PNL, Daniel Nicolae Diaconu este membru PER şi este susţinut de o alianţă electorală constituită la nivel local - Alianţa Râşnovul Tău (ART) - formată din PSD, ALDE şi MSL (Mişcarea Social Liberală), în vreme ce Marius Cristinel Lungu candidează independent.
Astfel, în cursa pentru Primăria Râşnov intră doi ingineri, Liviu Călin Butnariu şi Daniel Nicolae Diaconu, respectiv un profesor, Marius Cristinel Lungu, care este, de altfel, consilier local ales pe listele PSD. Acesta candidează independent, fiind nemulţumit că nu a fost susţinut de partid.
În Râşnov au fost amenajate zece secţii de votare, iar duminică sunt aşteptaţi la urne circa 14.600 de alegători.
La Râşnov se organizează alegeri locale parţiale după ce, primarul ales în iunie 2016, Adrian Veştea, a fost ales de consilierii judeţeni pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, iar astfel oraşul a rămas fără primar.
Moineşti- judeţul Bacău
Fost viceprimar al municipiului Moineşti, din ianuarie 2017 Valentin Vieru îndeplineşte atribuţiile de primar interimar, post rămas vacant după demisia lui Ilie Viorel din funcţie, după ce a obţinut un mandat de senator ALDE.
La urne sunt aşteptaţi 20.340 de votanţi, care au de ales între juristul Valentin Vieru (ALDE), managerul Ştefan Cezar Vascan (PNL), istoricul Paul-Claudiu Cotîrleţ (PSD), maistrul mecanic, acum prensionar, Pavel Căpraru (PNŢCD) şi agentul de pază Mircea-Ionel Găburici (PMP).
Municipiul Roman - judeţul Neamţ
Pentru Primăria municipiului Roman candidează patru persoane: Lucian Ovidiu Micu (PNL), Marius Neculai (PSD), Radu Samson (USR) şi Elena Chelmuş (PMP). Municipiul Roman a rămas fără primarul ales în iunie 2016 după ce Laurenţiu Dan Leoreanu (PNL) a ajuns deputat.
În Roman sunt înregistraţi 59.118 cetăţeni cu drept de vot.
În judeţul Neamţ mai au aloc alegeri locale parţiale în comunele Pipirig şi Bălţăteşti.
Buşteni - judeţul Prahova
Alegeri parţiale vor fi organizate, duminică, şi în oraşul Buşteni, judeţul Prahova, după ce primarul Emanoil Savin a renunţat la funcţie, fiind ales senator.
Potrivit registrului electoral, 8.421 de persoane au drept de vot în această localitate.
Un independent şi şapte reprezentanţi de partide au intrat în cursa electorală: Anghel Dan, independent, Dan Irinel Ghiţă (Partidul Social Democrat), Cristian Virgiliu Achim (Partidul Naţional Liberal), Mihai Mircea Totpal (Partidul Ecologist Român), Gheorghe Haiduc (Uniunea Salvaţi România), Valentin Codescu (Partidul Mişcarea Populară), Andronel Toma (Partidul România Mare) şi Mircea Laurenţiu Corbu (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor).â
Mai multe pe Mediafax