"Data alegerilor e stabilită de Parlamentul României, data este 27 septembrie. Şi alte ţări au organizat alegeri. Vă dau exemplu: Polonia, Croaţia. În urma organizării alegerilor, nu au rezultat efecte negative asupra sănătăţii. Sigur, depinde şi alegerile cum le organizezi, cum stabileşti regulile de campanie, astfel încât să nu faci adunări publice, să nu existe riscul.
Dacă toţi candidaţii poartă mască în interacţiunea cu oamenii, riscul este redus. Organizarea secţiilor de votare, de asemenea, este foarte importantă. În ceea ce ne priveşte, sigur, obiectivul nostru este să reducem numărul de cazuri, să oprim răspândirea infecţiei", a declarat Ludovic Orban, vineri, la sediul MAI, întrebat despre alegerile locale în contextul evoluţiei pandemiei de COVID.