ALEGERI LOCALE 2020. Cum se folosește urna mobilă. Membrii birourilor electorale nu vor intra în locuința alegătorului carantinat
ALEGERI LOCALE 2020. Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cei care se află internaţi în spital sau execută o pedeapsă privativă de libertate pot vota, duminică, la alegerile locale, cu urna specială mobilă, în anumite condiţii. În primul rând trebuie să depună o cerere la secția de votare de care aparține imobilul unde se dorește deplasarea urnei speciale.
Urna va ajunge mai întâi la persoanele care nu sunt bolnave de COVID-19, iar ulterior la cei carantinaţi sau izolaţi la domiciliu. Membrii birourilor electorale și personalul de pază care însoțesc urna trebuie să poarte mască şi mănuşi și să nu intre în locuința alegătorului, toate formalitățile fiind îndeplinite la intrare.
ALEGERI LOCALE 2020. Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţia de votare.
Cererea se depune numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului - 26 septembrie, între orele 18.00 - 20.00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior, potrivit Agerpres.
Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie formulată în scris, tehnoredactată sau întocmită olograf, trebuie să fie datată şi semnată de alegătorul care solicită urna specială şi va cuprinde obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate, arată BEC.
ALEGERI LOCALE 2020. Pentru verificarea condiţiei ca alegătorii să nu se poată deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va analiza orice acte medicale sau alte acte oficiale, anexate în copie cererii de exercitare a dreptului la vot prin intermediul urnei speciale, din care să rezulte că persoanele respective nu se pot deplasa la secţia de votare; din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii de autodeplasare a alegătorului, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma \"\"persoană netransportabilă".
Preşedintele secţiei de votare va dispune formarea unei echipe compuse din cel puţin doi membri ai biroului electoral, care urmează ca, în ziua votului, să se deplaseze cu urna specială.
ALEGERI LOCALE 2020. URNA MOBILĂ ÎN CENTRELE SOCIALE
ALEGERI LOCALE 2020. Alegătorii internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.
ALEGERI LOCALE 2020. Dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii unităţilor asigură depunerea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale în preziua votării, între orele 18.00 - 20.00, la secţiile de votare din localitatea sau sectorul în care se află unitatea respectivă, stabilite prin hotărâre a biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt internate, se arată într-o hotărâre a BEC.
În ziua votării, conducătorii unităţilor respective permit accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială.
ALEGERI LOCALE 2020. URNA MOBILĂ pentru deținuți, arestați preventiv, arest la domiciliu
ALEGERI LOCALE 2020. Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.
ALEGERI LOCALE 2020. Cum votează deținuții
Cererile de votare prin intermediul urnei speciale se formulează în scris şi vor fi datate şi semnate olograf; acestea se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu în preziua votării, la ora 12.00.
În cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane aflate în detenţie, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie.
ALEGERI LOCALE 2020. Cum votează deținuții
În vederea exercitării dreptului de vot, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, eliberează temporar persoanelor în cauză, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate aflat în dosarul individual.
În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere va permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială; operaţiunea de votare va avea loc într-un spaţiu anume amenajat, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.
Şi persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în măsura în care solicită această modalitate de vot, dacă au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia execută măsura, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia execută măsura.
Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât la ora încheierii votării - ora 21.00 - urna specială să se afle în localul de vot.
ALEGERI LOCALE 2020. Votul cu URNA MOBILĂ în spitale. Cum votează persoanele izolate sau carantinate
În ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, aziluri de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.
ALEGERI LOCALE 2020. Votul cu URNA MOBILĂ în spitale. Cum votează persoanele izolate sau carantinate. Persoanele infectate cu noul coronavirus vor putea vota la alegerile locale duminică, 27 septembrie, dacă solicită URNA MOBILĂ. Este vorba atât de persoanele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale.
ALEGERI LOCALE 2020. Votul cu URNA MOBILĂ în spitale. Cum votează persoanele izolate sau carantinate
ALEGERI LOCALE 2020. Un caz aparte de exercitare a dreptului de vot îl reprezintă preşedintele şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însărcinat cu menţinerea ordinii.
Potrivit Biroului Electoral Central, aceştia votează la secţia unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului Bucureşti, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secţia respectivă, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară.