Potrivit unor surse social-democrate, citate de Agerpres, alegerea preşedintelui Senatului va avea loc abia după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, şedinţă în care va fi discutată şi validată candidatura la această funcţie a lui Şerban Nicolae.
Grupul senatorial al PSD l-a desemnat, marţi, prin vot, pe Şerban Nicolae pentru a candida la şefia Senatului, iar pentru cele trei posturi de vicepreşedinte din Biroul permanent au fost desemnaţi Teodor Meleşcanu, Robert Cazanciuc şi Liviu Marian Pop. În favoarea acestei propuneri au votat 35 de social-democraţi, iar 26 au fost împotrivă.
Alegerile la grup s-au desfăşurat în două tururi de scrutin. În primul tur au candidat Şerban Nicolae, Titus Corlăţean şi Radu Ştefan Oprea, iar primii clasaţi pentru turul doi au fost Şerban Nicolae şi Radu Ştefan Oprea.