"Există o foarte mare preocupare în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Lucrurile au pornit mai demult, ne aducem aminte de anul 2004, de 'Revoluția portocalie', de evoluțiile care au avut loc după aceea, de ceea ce a însemnat în mare măsură mutarea unei frontiere între Est și Vest sau între Occident și Uniunea Sovietică și apoi Rusia, de la Zidul Berlinului în zona de contact care s-a apropiat foarte mult de frontiera exterioară a Uniunii Sovietice și apoi a Rusiei. De aici, o anumită enervare pe care am observat-o în ultima vreme, după evenimentele din iarna anului trecut de la Kiev, încercarea de schimbare a președintelui cu o anumită formulă care se înscria într-un fel în Parteneriatul Estic al Uniunii Europene și o frustrare tot mai puternică a Rusiei, care observa că după, să spun, 'înghițirea' Germaniei, după extensia în zona foștilor sateliți din Europa de Răsărit ai Uniunii Sovietice, din zona Țărilor Baltice până în spațiul de Sud, România, Bulgaria, practic Uniunea Europeană și de asemenea Statele Unite au devenit extrem de interesate de încercarea de a pătrunde, spuneau liderii ruși, în spațiul fostei Uniuni Sovietice", a afirmat Adrian Năstase, joi, la finalul unei dezbateri care a avut loc la Fundația Europeană Titulescu.
Potrivit lui Adrian Năstase, de la acest moment "a apărut în mod evident ideea de a juca Crimeea contra Kosovo", în termeni de principii de drept internațional, dar și ideea de a nu permite organizațiilor occidentale — UE și chiar și NATO — să ajungă până la frontiera existentă dintre Ucraina și Rusia.
"În felul acesta s-a creat o zonă tulbure, o zonă care este în momentul de față controlată de așa-numiții separatiști și în ideea probabil a Rusiei de a crea o zonă tampon. (...) Asta este până la urmă situația pe teren, și, sigur, de aici diferitele tipuri de interese europene în cadrul lor: interesele Germaniei, interesele Franței, negocierile la vârf — ceea ce este o premieră pentru ultimele decenii, felul in care s-au derulat recent la Minsk discuțiile între președintele Hollande, cancelarul Merkel, președintele Ucrainei și președintele Rusiei", a adăugat Năstase.
Mai multe pe Agerpres.