"Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează", a precizat Administraţia Prezidenţială, pentru AGERPRES.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri seara, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.
"Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată", a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.