"În cadrul reuniunii, ambasadorii statelor membre ale Uniunii şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările Codului de Procedură Penală care au fost adoptate de către Parlamentul României. În opinia acestora, în măsura în care aceste modificări vor intra în vigoare, cooperarea în domenii precum judiciar şi poliţienesc între România şi celelalte state membre va fi afectată. De asemenea, vor exista serioase semne de întrebare cu privire la garanţiile oferite de statul român referitoare la utilizarea corectă a fondurilor europene de care beneficiază ţara noastră", se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.
Totodată, în cadrul discuţiilor referitoare la evoluţiile din plan intern, preşedintele s-a referit la nevoia de consolidare a democraţiei şi a statului de drept, ca elemente esenţiale pentru parcursul viitor al ţării noastre, mai arată sursa citată.
"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că va urmări în continuare obiectivul major asumat încă de la începutul mandatului său, de garantare a independenţei justiţiei şi continuare a luptei împotriva corupţiei. Preşedintele României a exprimat convingerea că cetăţenii români merită legi pragmatice care să contribuie la consolidarea independenţei justiţiei şi să garanteze funcţionarea statului de drept, în conformitate cu valorile europene", se arată în comunicatul de presă.