„Salut raportul pozitiv emis de Colegiul Comisarilor din Comisia Europeană, privitor la admiterea României în Spațiul Schengen. Este încă o evaluare favorabilă ce se adaugă la dosarul României, fiind un document care reflectă gradul de pregătire la care țara noastră se află acum.
România îndeplinește toate criteriile tehnice necesare pentru a deveni membră în spațiul de liberă circulație. Noul raport de azi confirmă eforturile din ultima perioadă și ne consolidează statutul de candidat serios la integrarea în Spațiul Schengen”, a transmis Nicolae Ciucă.
Comisia invită Consiliul să ia fără alte întârzieri deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României şi Croaţiei să participe pe deplin la spaţiul Schengen, potrivit unui comunicat de presă.
Într-o comunicare adoptată astăzi, 16 noiembrie, Comisia face bilanţul progreselor semnificative înregistrate de cele trei state membre în ceea ce priveşte aplicarea normelor Schengen.
De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcţionare a spaţiului Schengen, inclusiv în timpul pandemiei de COVID 19 şi, mai recent, în contextul consecinţelor fără precedent ale războiului din Ucraina. Deşi normele Schengen impun deja celor trei ţări obligaţii parţiale, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost eliminate; prin urmare, acestea nu se bucură de toate avantajele care decurg din apartenenţa la spaţiul Schengen fără controale la frontierele interne. Participarea deplină la spaţiul Schengen este o cerinţă pentru aceste state membre; prin urmare, ar trebui să li se permită să adere la spaţiul Schengen, având în vedere că îndeplinesc condiţiile.