"ACL a hotărât să iniţieze procedura de convocare a sesiunii extraordinare, prin intermediul Regulamentului celor două Camere. La solicitarea unei treimi dintre deputaţi şi a unei treimi dintre senatori, am hotărât să declanşăm strângerea de semnături şi până la începutul săptămânii viitoare să obţinem toate semnăturile necesare pentru a demara convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru reexaminarea legii CAS", a precizat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă, scrie MEDIAFAX.
El a arătat că, în cazul în care nu ar fi convocată o sesiune extraordinară, legea CAS nu va putea intra în vigoare la 1 octombrie.
Ludovic Orban a mai spus că nici Victor Ponta, nici Traian Băsescu nu vor reducerea CAS şi între aceştia ar fi "un blat".