ACCIDENT AVIATIC. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a vorbit, marţi, pentru prima dată, despre accidentul aviatic din Apuseni.
"Imediat când s-a produs accidentul s-a organizat şi o echipă de experţi, a plecat deja spre locul accidentului. În drum spre locul accidentului au primit datele şi coordonatele despre localizarea exactă, pentru că aceasta a venit mai târziu. De ce nu s-a făcut localizarea prin sistemele pe care le deţine ROMATSA? Pentru că acea antenă care emitea pe frecvenţa de 406 care ar fi putut face localizarea prin satelitul de la Moscova a fost ruptă la impact. Asta a făcut imposibilă localizarea şi a îngreunat procedura de căutare şi salvare care, însă, în comparaţie cu media unor astfel de misiuni, a fost făcută într-un timp destul de rezonabil. Există o anchetă în curs şi dacă într-adevăr în anumite situaţii nu s-au coordonat suficient instituţiile statului, asta Procuratura va concluziona", a spus ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
Întrebată dacă are să-şi reproşeze ceva, Ramona Mănescu a răspuns: "Ce-aţi vrea să-mi reproşez eu când vă spun că ROMATSA a făcut ce a considerat că trebuie să facă, noi am luat măsurile administrative, premierul a considerat necesar şi sigur asta a fost o decizie pe care am luat-o împreună să sancţionăm administrativ conducătorii ROMATSA, cei care erau în acea zi responsabili cu coordonarea misiunii de căutare şi salvare, probabil că Procuratura până la urmă va spune dacă există vinovăţii în sistem şi dacă procedurile nu au funcţionat corect sau dacă cei care trebuiau să aplice procedurile nu le-au aplicat corect. cu siguranţă vom afla şi cei care au greşit vor plăti."
ACCIDENT AVIATIC. Mai mult, ministrul a acuzat că ACCIDENTUL AVIATIC s-a folosit politic. "Mie mi s-a părut că s-a exagerat foarte mult, nimeni nu a vrut să asculte poziţiile experţilor, s-a creat o stare generală de tensiune şi de neîncredere faţă de instituţiile statului. (...) Mi se pare o lipsă de seriozitate să discutăm şi să speculăm în momentul în care nu avem date concrete şi nici analizele anchetelor", a mai spus Mănescu.
De altfel, întrebată ce le va spune celor care îi spun să-şi dea demisia, aceasta a declarat: "Să-mi spună cineva să-mi dau demisia şi îi răspund..."
ACCIDENT AVIATIC. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Pilotul ADRIAN IOVAN şi studenta AURELIA ION şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
ACCIDENT AVIATIC. AVION MEDICAL PRĂBUŞIT. Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițişti, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni şi locuitori din zonă.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.