”Pe fețele tuturor acestor pesediști care măcelăresc voioși legile Justiției (și, de un an încoace, absolut totul) circulă, ca la un bal mascat unde e admisă purtarea unei unice măști, figura lesne recognoscibilă a lui Vadim. Totul e vadimist în manifestarea lor:
- - rânjetul malign;
- - coprolalia;
- - voluptatea insultei;
- - confruntaționismul fizic;
- - necesitatea, tot fizică, de a macula;
- - anti-civilizația ca gesticulație perpetuă;
- - (ca simptome derivate ale anti-civilizației) anti-europenismul, anti-americanismul, anti-justiția ca moduri de existență intelectuală;
- - filo-totalitarismul ca opțiune politică și morală;
- - (ca simptome derivate ale filo-totalitarismului) filo-putinismul, filo-orbanismul, filo-iliberalismul.
Sunt nouă trăsături care, luate la un loc, compun portretul îndeajuns de exact al lui Vadim. Le recunoști transmigrând pe fețele Sinistrei Armade a PSD, recombinându-se în varii chipuri, aproximând tot mai exact faciesul obsedant al tribunului”, mai scrie Radu Vancu.
Citește continuarea pe contributors.ro.