Fata suferea de cancer renal în fază avansată încă de la vârsta de doi ani. Atunci a fost diagnosticată cu nefroblastom cu histologie nefavorabilă, formă tumorală care a recidivat de-a lungul anilor, deşi a fost operată.
"Am fost informaţi de cei de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria că pe 14 februarie a murit copilul din Răducăneni. Fata se afla în atenţia noastră din cursul anului trecut. Copilul era diagnosticat cu o tumoră gravă.
În ultima perioadă, tratamentul operator nu era posibil. De asemenea, nici transplantul de celule stem", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş. La începutul lunii ianuarie, din cauza gravităţii bolii copilului, DGASPC a dispus efectuarea îngrijirilor paliative la domiciliu, prognosticul medicilor fiind rezervat.
Deşi la debutul bolii părinţii s-au implicat în asigurarea tratamentului şi îngrijirii copilului, în ultimul an au refuzat chimioterapia de linie 3 sau internarea în spital, motivând că medicii vor să vândă organele copilei.