Primele plicuri cu buletinele de vot pentru românii din străinătate care vor vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 11 decembrie au plecat către alegători, a anunţat vineri Compania Naţională Poşta Română pe pagina oficială de Facebook.
„În spaţiul special amenajat în care trimiterile privind votul prin corespondenţă sunt prelucrate, introduse în sistem şi trimise către destinatari, au fost achiziţionate echipamente de ultimă generaţie. Acest spaţiu este monitorizat video şi păzit de jandarmi până la finalizarea întregului proces de votare”, a precizat Poşta Română.
Poşta Română va expedia cele mai multe buletine de vot către alegători români din Spania, Italia şi Moldova, se arată într-un comunicat al companiei.
Românilor din străinătate care au optat să voteze prin corespondenţă şi s-au înscris în Registrul Electoral le vor fi expediate, prin Poşta Română (cu confirmare de primire), următoarele documente necesare votării: un plic exterior autoadresat, un plic interior, un autocolant cu menţiunea „votat”, certificatul de alegător, buletinul de vot prin corespondenţă şi instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot.
Potrivit legii, Poşta Română asigură trimiterea documentelor către alegători până cel târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor.