Potrivit sursei citate, Biroul Permanent Județean (BPJ) l-a desemnat pe Ion Eparu în funcția de președinte interimar al PSD Ploiești, pe care o va ocupa până la organizarea Conferinței municipale de alegeri. De asemenea, adaugă documentul, în următoarele 30 de zile Eparu va elabora o strategie pentru reorganizarea PSD Ploiești.
Iulian Bădescu, primar al Ploieștiului aflat la primul mandat, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești. Bădescu a renunțat luni la toate funcțiile pe care le deținea în partid, inclusiv la calitatea de membru.
De asemenea, el a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului. Bădescu a fost senator în perioada 2008-2012, fiind ales din partea PDL, partid din care a demisionat în vara anului 2010, anunțând că nu este de acord cu măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Boc.
Mai multe pe Agerpres