Victor Ponta, preşedintele Pro România, a anunţat la finalul negocierilor cu Ludovic Orban pe tema datei alegerilor locale că acestea se pot desfăşura pe 28 iunie, dar cu o singură condiţie.
”Suntem de acord să fie alegeri locale pe 28 iunie, dar să nu mai avem coronavirus, cred că ar fi o lipsă de responsabilitate să facem alegeri în astfel de condiții”, a declarat președintele Pro România.
Ponta a precizat că partidul său nu va face campanie electorală și că nu va strânge semnăturile cerute de lege.
”Să strângem semnături în această perioadă înseamnă să răspândim boala. Suntem de acord cu data de 28 iunie pentru alegeri locale, doar dacă nu mai avem coronavirus cu 60 de zile înainte, adică până pe data de 28 aprilie. Altfel, este o iresponsabilitate. Dacă vrem să avem alegeri locale pe 28 iunie, data maximă de emitere a hotărârii de guvern este 13 aprilie, a anunțat președintele AEP. Sunt țări care au anunțat că nu vor mai face alegeri, deși le aveau programate. Să te ții să faci alegeri în plină epidemie înseamnă să fii iresponsabil”, a declarat președintele ProRomânia.
”Bine că n-au apucat să-l dea afară pe Raed Arafat! Noroc că-l avem pe Raed Arafat, că altfel era de 100 de ori mai rău acum!”, a mai spus Victor Ponta.
Victor Ponta a fost la Palatul Victoria, acolo unde a fost chemat de Ludovic Orban, alături de lideri de la ALDE, pentru a discuta despre data alegerilor locale. Premierul demis a propus ca pe 28 iunie românii să fie chemați la urne.