Discretă cum o ştim, Alexandra Dinu îşi vede de viaţa ei în Italia, unde în fiecare an filmează cel puţin o peliculă. În luna iulie a acestui an, actriţa a lucrat sub bagheta regizorului Roberto Leoni, care a realizat "The Serpent’s Gift", fiind o coproducţie italiano-americană. Cum a reuşit Alexandra să apară într-o producţie ce va fi lansată în SUA şi apoi va fi distribuită în toată lumea ne povesteşte chiar ea. "Am ajuns să joc în acest film în urma unui casting, aşa cum se întâmplă de obicei. Am dat o singură probă, constând în două scene, iar regizorul a fost încântat. Mi-a spus chiar atunci: «Mă bucur enorm că te-am găsit, eşti exact ceea ce căutam». Am crezut că glumeşte, pentru că se întâmplă foarte rar ca regizorii să ia o decizie imediat. De obicei vor să revadă toate probele şi iau decizia împreună cu producătorii filmului. Însă, de data asta, s-a întâmplat aşa. Într-o săptămână aveam deja contractul semnat", a declarat, pentru "ring", Alexandra Dinu.