Utilajul a fost restaurat în urmă cu 15 ani și este considerat de specialiști o adevărată bijuterie. Fostul tenismen a sărbătorit, la finalul lunii noiembrie, 10 ani de la înființarea colecţiei sale auto de la Otopeni, prilej cu care a mărturisit că îi plac din ce în ce mai mult piesele vechi.
Porsche-Diesel Super S 308 este versiunea extinsă a mult mai cunoscutului Super N 308, având un motor de 2.625 cc și dezvoltând 38 CP. Acest model, urmașul lui Allgaier A 133 S, a fost înlocuit mai târziu de versiunea modernizată, Porsche-Diesel Super N 309.
Producția acestui tractor a început în 1950, inițial în colaborare cu Allgaier Werke GmbH (sub marca Allgaier) și apoi, începând cu 1956, în colaborare cu grupul Mannesmann, care avea o unitate de asamblare în Friedrichshafen, notează gsp.ro.
Recent, Colecția Țiriac a fost completată cu un Mercedes AMG Project One, o maşină inspirată de monoposturile Mercedes din Formula 1. Ultima „jucărie“ a lui Țiriac poate atinge viteza de 350 de kilometri la oră. Și a ajuns în posesia acestuia după o așteptare de... cinci ani!
„Acea maşină pe care de cinci ani o aştept, a ajuns astă-noapte, acel Mercedes de curse, Project One. Nu întrebaţi cât costă pentru că e obscen, dar îl avem şi e în colecţie. Îl vom desface împreuna imediat după Anul Nou”, a declarat miliardarul pentru Orange Sport.
Colecța lui Țiriac cuprinde aproximativ 400 de automobile, iar mai mult de jumătate dintre ele sunt de epocă. Celelalte sunt fabricate în ediţii limitate.