Acesta a fost un preţ record pentru vânzarea unei perle. Într-un mesaj postat pe Twitter, Sotheby’s descrie o “perlă naturală excepţională cu o dimensiune extraordinară”.
Casa de licitaţie a vândut miercuri în total nouă bijuterii care au aparţinut reginei franceze (1755-1793).
Acestea făceau parte dintr-o licitaţie mai mare de bijuterii ale Casei de Bourbon-Parma, una dintre cele mai importante case dinastice din Europa.
Maria Antoaneta, fostă arhiducesă austriacă, şi soţul ei regele Ludovic al XVI-lea au fost ghilotinaţi în timpul Revoluţiei Franceze (1789-1799).
Bijuteriile au fost vândute în străinătate cu puţin timp înainte ca cei doi să fie arestaţi şi încarceraţi. Acestea au rămas în posesia familiei de Bourbon-Parma timp de 200 de ani.