Actorul de origine irlandeză Devon Murray a declarat că "s-a luptat cu depresia pentru o foarte lungă perioadă". Starul a publicat pe Twitter un mesaj în care afirmă că a fost diagnostigat cu depresie cronică acum 10 ani. La începutul acestui an, spune Murray, a avut gânduri de sinucidere. Actorul îşi recunoaşte public starea pentru ca oamenii să fie astfel încurajaţi să vorbească despre problemele cu care se confruntă, scrie Mediafax.
Devon Murray mai spune şi că s-a simţit cu mult mai bine după ce a cerut ajutorul persoanelor apropiate şi a avut curajul să-şi recunoască starea psihică. Actorul a mai spus: "Perioada iernii, depresia sezonieră este cea mai cruntă".
Cărţile din seria "Harry Potter" - şapte volume, care s-au vândut în peste 450 milioane de copii pe plan mondial - au fost publicate de scriitoarea britanică J.K. Rowling între anii 1997 şi 2007 şi au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul tânărului vrăjitor Harry Potter, Emma Watson ca Hermione Granger şi Rupert Grint ca Ron Weasley.
Cele opt filme realizate pe baza romanelor din franciza "Harry Potter" au avut încasări totale de peste 7,7 miliarde de dolari pe plan mondial.