Zvonurile halucinante au ajuns și la urechile solistei care a fost revoltată de minciunile pe care oamenii le pot născoci din nimic, susține artista. Interpreta consideră că lumea e rea și invidioasă, dar că nu este nevoie ca oamenii să-și facă griji despre viața ei.
Totul după ce au apărut zvonuri potrivit cărora bărbatul pe care își risipește banii este chiar avocatul ei. Saveta Bogdan a dezvăluit că acesta are însă 60 de ani, iar iubitul tânăr misterios nu există.
În această vară, Saveta Bogdan se află în Statele Unite ale Americii, unde își vizitează fiica. În plus ea a fost invitată la mai multe evenimente, printre care se numără și unul în Las Vegas.