Potrivit Reuters, reclamantul spune că, în urma acelui incident, a suferit o fractură nazală. În documentele depuse luni la Tribunalul din Las Vegas, Mostafa Kashe afirmă că Rod Stewart, în vârstă de 69 de ani, care la începuturile carierei sale avea reputaţia unui foarte bun jucător de fotbal, are "o experienţă semnificativă" în acest sport şi ar fi trebuit să îşi dea seama că va accidenta cel puţin o persoană dacă va trimite cu putere acea minge spre publicul de la concertul său.
Mostafa Kashe a fost lovit de mingea pe care Rod Stewart a trimis-o spre spectatorii care asistau la concertul pe care l-a susţinut în octombrie 2012, la Caesars Palace din Las Vegas. Agenţii de securitate l-au scos pe Mostafa Kashe din mulţime, pentru ca el să poată să primească îngrijiri medicale.
Reclamantul, care locuieşte în sudul Californiei, susţine că a suferit traume fizice şi psihice din cauza acelei lovituri în zona feţei, în urma căreia s-a ales cu o fractură nazală. El spune că din acest motiv a fost nevoit să îşi întrerupă vacanţa pe care o petrecea cu familia la Las Vegas şi să lipsească apoi de la locul de muncă pentru câteva zile.