Moştenirea de 10 milioane de lire sterline prevăzută în testamentul prinţesei Diana este egală cu cea lăsată fratelui său mai mare, prinţul William, care a intrat în posesia banilor în 2012, potrivit dailymail.co.uk.
Tabloidul britanic Daily Mail estimează însă că Harry va primi bani mai mulţi decât fratele său, având în vedere dobânzile acumulate în ultimii doi ani.
Banii provin dintr-un fond lăsat celor doi prinţi prin testamentul redactat de Diana în 1993. Documentul original prevedea ca transferul averii să aibă loc când fiecare dintre copii va împlini 25 de ani, dar detaliile moştenirii au fost schimbate printr-un ordin judecătoresc în decembrie 1997, la trei luni după moartea prinţesei Diana.
Mama celor doi prinţi stipulase în testament ca banii să fie împărţiţi în mod egal între fiii săi.
Fiul cel mare, William, îşi va mări însă averea când va deveni prinţ de Wales, moment în care va primi Ducatul de Cornwall. William va deveni prinţ de Wales, titlu deţinut în prezent de tatăl său, când prinţul Charles va deveni rege ale Marii Britanii.
Prinţul Harry va împlini 30 de ani pe 15 septembrie, iar veniturile sale anuale se ridică în prezent la aproape 38.000 de lire sterline, bani câştigaţi din funcţia sa de căpitan în armată. Prinţul locuieşte foarte aproape de casa în care a copilărit, la Nottingham Cottage, vizavi de fratele său.
În afara banilor care îi vor intra în cont la împlinirea vârstei de 30 de ani, Harry va moşteni celebra rochie de mireasă a mamei sale, aflată în prezent în posesia fratelui prinţesei Diana, lordul Charles Spencer, dar şi o serie de alte obiecte care i-au aparţinut prinţesei.