Susținători de mult timp ai unor inițiative privind combaterea izolării celor care suferă de probleme psihice, ei au lansat în 2016 campania "Heads Together", care colaborează cu mai multe organizații caritabile.
"Sunt momente în care, indiferent cine suntem, avem dificultăți în a face față provocărilor și să fii deschis și cinstit și să ceri ajutor când acest lucru se întâmplă îți poate schimba viața", a spus prințul William, al doilea în linia succesiunii la tronul britanic, în cadrul unui discurs.
"Timp de prea multă vreme a existat o atitudine de genul 'să păstrăm tăcerea și să continuăm'. Drept rezultat, prea mulți oameni au suferit în tăcere prea mult timp și efectele acestui lucru pot fi devastatoare", a adăugat el.
Cele trei vlăstare regale au luat cuvântul în cadrul unui briefing al campaniei "Heads Together" de la Londra, pentru a promova inițiativa declarată "acțiunea caritabilă a anului" cu prilejul April London Marathon. Pentru 2017, ei plănuiesc să colaboreze cu și mai multe organizații în cadrul campaniei "Heads Together".
Catherine, ducesa de Cambridge, a declarat că a ști cum să ceară ajutor este o provocare specială pentru unii oameni.
"Să recunoască că nu pot face față. Teama, sau reticența, sau dorința de a nu reprezenta o povară pentru altcineva, îi fac pe oameni să sufere în tăcere, iar problemele devin tot mai mari fără a fi abordate", a spus ea.
Prinții William și Henry participă marți și la ediția inaugurală a Endeavour Fund Awards, un proiect al Fundației regale a celor doi care își propune să le ofere ajutor militarilor răniți și veteranilor să se restabilească prin sport și aventură.