Marilyn Monroe şi-a petrecut o mare parte din copilărie în orfelinate. Actriţa a povestit în mai multe rânduri că, atunci că avea doar 8 ani a fost violată de un copil de vârsta ei.
Charlize Theron a crescut cu un tată alcoolic şi violet care o bătea frecvent pe ea şi pe mama ei. Ba mai mult, atunci când avea doar 15 ani a fost martora unei crime odioase. Din cauza abuzurilor la care a fost supusă, mama ei i-a omorât tatăl. "Totul s-a schimbat pentru mine din ziua în care tatăl meu a murit. Ani de zile am încercat să ascund adevărul, spunând că a murit într-un accident de maşină. Foarte târziu am reuşit să trec peste această traumă", explică actriţa.
Oprah Winfrey este fără nici o urmă de îndoială una dintre cele mai influente femei din întreaga lume. Dar puţini sunt cei care ştiu că aceasta a născut la vârsta de 14 ani, un copil rezultat dintr-un viol înfăptuit de o rudă apropiată. Micuţul, născut prematur, a decedat la o lună de la naştere.
Teri Hatcher, cunoscută pentru rolul pe care l-a interpretat în serialul "Neveste disperate" a fost abuzată sexual în mod repetat de unchiul său când avea doar 5 ani. Chiar dacă a refuzat să vorbească despre asta mulţi ani, actriţa a răbufnit în 2006 atunci când a aflat că unchiul ei a mai violat o fată de 14 ani care s-a sinucis. În momentul acela a povestit poliţiei coşmarul prin care a trecut şi a colaborat la arestarea agresorului.
Macaulay Culkin este probabil unul dintre cele mai bune exemple de copii care nu au beneficiat de copilărie. Simpaticul actor din "Singur Acasă" la 4 ani era deja pe cele mai înalte culmi ale gloriei.
La 13 ani a ajuns să fie cel mai bogat copil din lume. În urma conflictelor cu părinţii, care s-au manifestat şi prin abuzuri fizice, Macaulay a ajuns să piardă controlul asupra vieţii lui, devenind dependent de droguri, căsătorindu-se la 18 ani şi divorţând la 22 de ani.
Drew Barrymore, la fel ca şi Macaulay Culkin, a cunoscut gloria la o vârstă foarte mică, mai precis la trei ani, graţie rolului din ET. Actriţa a fost abuzată şi negrijată constant de tatăl ei toată copilăria.
Din cauza traumelor, la numai nouă ani a început să fumeze, la 11 ani consuma alcool, la 12 ani a început să fumeze marijuana, iar la 13, când a şi fost internată într-o clinică de reabilitare, se droga cu cocaină. La 14 ani a avut o tentativă de suicid, motiv pentru care s-a întors în clinica de reabilitare. După mulţi ani de luptă cu depresia, Drew a reuşit la maturitate să îşi revină.
Şi Michael Jackson intră în categoria artiştilor fără copilărie. De la o vârstă foarte mică, Michael a fost abuzat fizic şi emoţional de tatăl său, îndurând bătăi şi înjosiri de tot felul. Marlon, un frate de-al lui Michael, îşi reaminteşte cum tatăl său îl ridica pe Michael ţinându-l de un picior şi „îl snopea în bătaie, lovindu-l pe peste tot corpul”. Joseph obişnuia să-şi pedepsească băieţii lovindu-i de pereţi.
Crescută într-o familie dezorganizată, Ashley Judd a suferit de la o vârstă foarte fragedă de depresie. Ea a povestit că îşi aminteşte cum un bărbat mai în vârstă a dus-o într-un hambar, sub pretextul că îi va dărui un joc, şi a violat-o: "Copilaria mea a fost nestatornică, haotică, instabilă. Am fost un copil debusolat care a suferit de depresii crunte".