"Este de o frumusețe imposibilă", scrie ziaristul care a intervievat-o pe actrița spaniolă la Madrid. "Când intră în cameră, bărbații se lovesc de mobilă", continuă Chris Jones, citat de 7sur7.be.
Muza lui Pedro Almodovar refuză să vorbească despre viața fericită de familie cu Javier Bardem (spunând că "Acest lucru ne aparține2), dar nu se ferește să evoce latura sa întunecată. "Mi-am complicat viața în adolescență și după 20 de ani. Mă atrăgea drama. Majoritatea dintre noi este atrasă de dramă, mai ales când ești artist. Ești tentat să explorezi aspecte întunecate. Acest lucru nu mă mai interesează deloc în prezent", spune Penelope Cruz, potrivit agerpres.ro.