Fostul partener de viaţă al muzicianului britanic a negat că el ar fi scris mesajele apărute pe Twitter, pe 1 ianuarie. Contul său de pe reţeaua de socializare a fost închis de Fawaz, chiar în prima zi a anului. Cele cinci mesaje au apărut dimineaţa. Potrivit acestora, George Michael s-ar fi sinucis în ziua de Crăciun, după mai multe tentative.
”Sunt şocat de cele întâmplate pe Twitter. Contul meu a fost spart şi închis”, a declarat el pentru The Mirror Online în ziua următoare. ”Este puţin înfricoşător, să fiu sincer. Nu eu am scris acele mesaje. M-am trezit la 11.30 şi am văzut ştirile. Nu o să îmi fac griji pentru lucrurile astea”, a adăugat el.
Rezultatele examinării cadavrului lui George Michael au fost ”neconcludente”, potrivit declaraţiilor făcute de poliţie, iar mai multe teste vor fi realizate pentru determinarea cauzei decesului.
Managerul artistului, Michael Lippman, a declarat că starul a murit din cauza unei probleme cardiace. Poliţia va pregăti un dosar pentru anchetatorul din Oxfordshire.
George Michael s-a născut pe 25 iunie 1963 în Fincheley, o suburbie din nordul Londrei. Originar dintr-o familie greacă de origine cipriotă, numele lui real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou.
A lansat albume de succes, între care ”Faith” şi ”Listen Without Prejudice Vol.1”. Acesta din urmă a depăşit vânzările realizate de albumul ”Faith” în Marea Britanie, dar, în pofida acestui succes, George Michael a pierdut un proces cu casa de discuri Sony, pe care artistul îl iniţiase deoarece nu era mulţumit de campania de promovare a acestui material discografic.
Şapte piese ale lui George Michael au ajuns pe primul loc în topul din Marea Britanie. Printre cele mai cunoscute single-uri ale sale se numără ”Careless Whisper”, ”One More Try”, ”Freedom” şi ”Father Figure”.
Artistul britanic a fost recompensat de-a lungul anilor cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv cu două premii Grammy şi trei Brit Awards.
La începutul acestei luni, presa britanică a anunţat că producătorul şi textierul Naughty Boy colabora cu George Michael la un nou album de studio.