"Reacțiile au fost surprinzătoare pentru mine. Am primit foarte multe omentarii în care mi se spunea că parcă nu sunt eu. Că arăt diferit. Am fost întrebată dacă mi-am făcut vreo operație estetică sau dacă nu cumva este altcineva în poză. Alții m-au felicitat că arăt bine, altfel, luminoasă și senină. Mi s-a cerut rețeta. Nu am nicio rețetă și m-a surprins că o poză banală făcută cu telefonul a avut așa un impact. Am explicat că asta sunt eu și că de vină e telefonul meu care face poze extraordinar de frumoase.
Atât s-a spus despre mine că arăt într-un anume fel, încât oamenii și-au creat o imagine despre mine prin prisma a ceea ce alții le-au spus. Nu au mai trecut imaginea prin filtrul minții și ochilor lor. Au luat de bun ceea ce li s-a spus și s-a împământenit în mintea lor o imagine creată de alții. Ani de zile li s-a spus că sunt o grasă care mănâncă shaorma...pe toate canalele posibile s-a transmis această imagine în mod repetat și obsesiv. S-au scris articole, s-au făcut bancuri, s-au desenat caricaturi. (...) Oamenii au rămas în minte cu această percepție", a scris Oana, pe blog.