Recent, Lenna Horvath, 36 de ani, a fost acuzată că a fraudat cu 230.000 de euro un potent om de afaceri, care o anjagase pentru servicii sexuale. Românca susţinea că este doctor în fizică nucleară şi că în trecut fusese logodită cu un prinţ iordanian.
Reclamantul, un afacerist în vârstă de 57 de ani, a explicat în faţa tribunalului din Salzburg, unde tânără, a fost extrădată la începutul anului, că prima dată s-a folosit de serviciile ei în 2011. El a declarat că a "angajat-o" pentru a petrece o săptămână de vacanţă în Caraibe, potrivit agenţiei de presă APA, citată de Mediafax.
Sensibilizat, după ce a văzut certificate false care arătau că Lenna Horvath are cancer la sân şi datorii după funeraliile fiicei sale, reclamantul i-a oferit o sumă mare de bani.