Vestea neaşteptată a fost dată chiar de unul dintre foştii membri ai trupei. Este vorba despre Mihai Trăistariu, care a postat pe Facebook un mesaj însoţit de hashtag-ul #ValahiaSeReunestePentruVoi.
"Surpriză de gradul 5... Din 2003 n-am mai înregistrat o piesă împreună cu Dorin (Dorin Topală, fost component al trupei Valahia, n.red). Întrebare-întrebătoare: ce-aţi zice dacă s-ar reuni trupa Valahia?", a scris cântăreţul pe reţeaua de socializare.
Mai mult, Trăistariu a publicat şi câteva fotografii în care apare alături de Dorin într-un studio de înregistrări.
Fanii au reacţionat imediat, încurajându-i pe cântăreţi să revină pe scenă în formula consacrată: "Super idee! Formaţia de aur!", a scris cineva. "Poate şi concretizaţi ideea. Ar fi minunat!", a adăugat un alt internaut.
Valahia a fost o formație de muzică românească care a activat în perioada 1998 - 2004. Printre piesele intens difuzate ale acestei trupe se numără: Banii și fetele, La mare, la soare, Banana, Why, Singur, Iubito nu plânge, Scufița.
Formaţia a fost înființată în vara anului 1998, fiind formată din trei membri: Dorin Topală, Costi Ioniță și Laura, care au început să cânte muzică dance. În luna noiembrie a anului 1998, Laura a decis să renunțe la cariera de solistă dance și să se dedice în totalitate muzicii de operă. Trupa s-a refăcut prin cooptarea lui Mihai Trăistariu, câștigător la secțiunea interpretare a Festivalului de la Mamaia. În luna mai 1999 au lansat primul album al trupei, intitulat "Valahia".
În noiembrie 1999, Costi Ioniță a părăsit formația, dedicându-se carierei solo. Ulterior, formaţia s-a destrămat definitiv.