Fotoreporterii Click! l-au surprins în apă, jucând volei cu o vecină de şezlong, la fel de în formă ca şi el. Toate bune şi frumoase, numai că solistul s-a cam prins cu joaca şi a uitat să-şi protejeze pielea albă de soarele puternic, aşa că în scurt timp arăta ca scos din cuptor.
Mihai Constantinescu părea mai în formă ca niciodată, ţinând cont că în 2008 a suferit o operaţie pe cord deschis la Târgu Mureş. După acea cumpănă, el a început să fie mai activ şi să-şi ţină sub control greutatea corporală.
“Ce a fost, a fost. Nu fac excese, dar nici nu am restricţii, nici nu sunt un mare mâncăcios. Mă simt foarte bine în prezent”, ne-a spus ieri îndrăgitul cântăreţ. Solistul se află cu treabă pe Litoral până în septembrie, pentru că are contract cu hotelurile Majestic şi Phoenicia pentru a presta live, la terasă, în fiecare seară.