Mihai Bendeac se judecă cu postul de televiziune unde avea contract
Reacția fostului jurat vine după ce postul de televiziune l-a dat în judecată și i-a cerut despăgubiri de peste 500 de mii de euro pentru că nu s-a mai prezentat la filmări. Plecarea lui Bendeac a fost foarte controversată în ochii fanilor, iar în mediul online au apărut multe zvonuri.
Se pare că picătura care i-a umplut paharul vedetei a fost numărul de comedie al actorului Mugur Mihăescu, care l-a dezgustat după cum le-a mărturisit judecătorilor. În cadrul acestui număr, Mihăescu ar fi luat în râs persoanele care fac parte din comunitatea LGBT.
Mihai Bendeac nu a apreciat aceste glume, însă producătorii show-ului au montat momentul respectiv cu imagini din emisiunile trecute, unde actorul râdea. Acesta a semnalat incidentul, dar producătorii au păstrat varianta trucată pe rețelele sociale timp de o zi.
Fostul jurat consideră că producătorii emisiunii instigă la ură și promovează marginalizarea unor comunități prin promovarea acelui număr artistic. Procesul se va judeca pentru prima dată în octombrie.