Chiar dacă s-a clasat pe locul al doilea, Maria Crap s-a declarat foarte mândră că a reuşit să ajungă atât de departe în această competiţie, care i-a dovedit încă o dată că drumul ei trebuie să continue în această direcţie. Deşi nu a câştigat premiul cel mare, Maria a fost premiată cu un stagiu de pregătire la una dintre cele mai prestigioase şcoli culinare din lume, Alma, din Italia.
Întrebat ce va face cu premiul pe care l-a câştigat, Michael Pascale a spus: "Acest premiu mă va ajuta să îmi deschid propriul restaurant şi să organizez evenimente". De asemenea, aceşti bani îl vor ajuta să revină în ţara sa natală şi să-şi construiască un viitor aici. "Bineînţeles că mă stabilesc în România, pentru asta am venit aici, această emisiune este o rampă de lansare în cariera mea în România", a spus acesta.