În viitorul apropiat, Leonard și Miguel au multe planuri de bifat împreună: vor să-și oficializeze relația – deși le este greu să se decidă unde să organizeze petrecerea de nuntă, în România, în Anglia sau în Spania –, vor să-și cumpere o casă cu o grădină mai mare, poate chiar la noi în țară, și nu au renunțat la ideea de a avea un copil împreună, cu ajutorul unei mame-surogat.
"În Marea Britanie sunt două opțiuni: căsătoria și parteneriatul civil. Noi suntem impreuna de 15 ani, Dumnezeule ce repede a trecut timpul!, și, până acum, nu am văzut valoarea unui asemenea act. Acum, pe zi ce trece, când ne uităm la impozite și alte aspect financiare, idea unei asemenea „legalizări” pare mai mult utilă decât necesară. O să ne gândim serios la asta. A fost destul de complicat când ne-am făcut testamentele, luând în calcul ceea ce avem în Anglia, Spania și România, iar avocatul ne-a sugerat că ar fi fost mult mai simplu și mai puțin costisitor dacă ar fi existat un asemenea act. Mai rămâne și problema unde sărbătorim momentul. Ne-ar costa enorm să invităm prietenii din România, Spania sau Anglia în România, Spania sau Anglia, pentru un asemenea eveniment, nu? Și, dacă tot o facem, vrem să fie ca la carte!", a spus Miron, pentru Click.