Potrivit publicaţiei Nazione, un cotidian din Florenţa, cele aproximativ 1.600 de persoane care vor participa la eveniment au primit deja invitaţiile oficiale, potrivit cărora ceremonia va avea loc pe 24 mai la castelul Ussé, aflat la sud-vest de Paris.
Castelul Ussé, o reşedinţă în stil renascentist, este un domeniu privat, deschis pentru vizitatori.
Apoi, potrivit aceluiaşi cotidian italian, invitaţii vor merge la Florenţa, unde petrecerea de nuntă va fi organizată la Forte Belvedere, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea construită de familia Medici, folosită în prezent pentru a găzdui diverse expoziţii.
Potrivit cotidianului florentin, alegerea acestei fortăreţe are legătură cu faptul că rapperul american este un bun prieten al stiliştilor italieni Ermanno şi Toni Scervino, pe care i-a vizitat de multe ori în reşedinţa lor aflată în apropiere de Florenţa.
De altfel, Ermanno şi Toni Scervino sunt stiliştii care au creat ţinutele pe care surorile şi mama miresei le vor purta la acea petrecere de nuntă.
În urma anunţului referitor la locul în care se va desfăşura petrecerea, care va aduce 300.000 de euro în vistieria oraşului, candidaţii opoziţiei pentru alegerile municipale, programate pe 25 mai, au protestat.
Dario Nardella, vice-primar de stânga şi candidat la alegeri - organizate după numirea fostului primar Matteo Renzi în fruntea Guvernului - a afirmat că, din punctul lui de vedere, municipalitatea "a respectat toate regulile".
Cotidianul Nazione precizează, totodată, că ţinutele sacerdotale pe care le vor purta pastorii care vor celebra ceremonia, potrivit ritului protestant, au fost cumpărate "în urmă cu câteva zile, de la Roma".
Kim Kardashian şi Kanye West, a căror relaţie a început în 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013.
Kim Kardashian, protagonista reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", de pe postul E!, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.