Impresarul Doru Guşman, prietenul bun al lui Petrică Mîţu Stoian, decedat sâmbătă seară, a făcut primele declaraţii şi a povestit cum a ajuns solistul la clinica privată din Reşiţa.
Artistul a locuit în ultimii 16 ani împreună cu soţii Guşman, la Craiova, şi mereu spunea că ei sunt familia lui.
"Petre a aflat că a avut COVID pe 20 sau 22 octombrie, după ce a făcut un CT şi pe acel CT i-a scris „situaţie post Covid”. Cu vreo 10 zile înainte, s-a simţit rău. Avea ba temperatură, ba îl durea capul, a luat paracetamol, a luat fervex şi i-a trecut. Şi-a făcut singur test rapid. În fiecare zi îşi făcea test rapid. Avem dovadă vreo trei din ele. Fiica mea este medic stomatolog şi i le trimitea ei. Îi spunea "Nană, uite că nu am nici astăzi Covid". Deci de aflat, a aflat în urma rezultatului acestui CT, în care se spune că pe plămânul drept are acel geam mat, pe care am înţeles că toţi sau aproape toţi, 80, 90% dintre cei care trec prin Covid, rămân cu acel geam mat care dispare cu timpul, în două, trei luni. Petre a aflat, ulterior, nu ştiu dacă de la cineva sau de pe internet, că la Constanţa şi Reşiţa ar fi o clinică unde te bagă într-o cameră hiperbară şi scapi mai repede de acel geam mat de pe plămân. A aflat că la Reşiţa clinica este în vârful muntelui, că e aer curat, numai aşa-mi spunea”, a declarat impresarul artistului.