EBa este o mamă grijulie, care îşi ia copiii oriunde ar merge. Cea mare, Sofia Anais, a văzut chiar şi Parlamentul European, locul de muncă al mamei, când avea doar câteva luni.
Acum, Elena Băsescu este cu familia la mare, mai exact la Mamaia, unde este cazată într-un hotel de lux. Toţi sunt bronzaţi, semn că au petrecut mult timp la plajă. Micuţa Sofia, de un an şi nouă luni, întoarce toate privirile. Este veselă, pusă tot timpul pe şotii, are părul creţ şi este foarte frumoasă, scrie click.ro.
Însă, atenţia mamei este îndreptată mai mult spre fratele ei mai mic, Traian jr. Are doar şase luni şi trebuie protejat mai mult. Se pare că Elena a venit pe litoral cu toată casa, din “arsenal” făcând parte marsupiul de purtat bebeluşi la piept, ditamai căruciorul, jucării pentru cei mici, mâncare specială pentru Traian jr.