Michelle Obama, care se pregătește să părăsească, la 20 ianuarie, Casa Albă, după opt ani petrecuți în postura de Primă Doamnă alături de soțul său, președintele încă în funcție Barack Obama, a apărut în direct la emisiunea de miercuri a lui Jimmy Fallon de la NBC pentru a-și lua la revedere.
Pentru că ea a declarat că Stevie Wonder este cântărețul său preferat, apreciatul muzician nevăzător a fost invitat în platou unde a interpretat piesele "Isn't She Lovely" și "My Cherie Amour". Special pentru această ocazie, Stevie Wonder a schimbat însă versurile în "Michelle is lovely" și "My Michelle Amour". De asemenea, versul "How I wish that you were mine" (Cât mi-aș dori să fii a mea) a devenit "You'll always be first lady in our life" (Întotdeauna vei fi prima doamnă din viețile noastre).
Înaintea recitalului, Wonder i-a declarat Primei Doamne, în semn de apreciere, "I love you, Michelle".
Michelle Obama a fost o prezență obișnuită la emisiunea "The Tonight Show" și la cea care a precedat-o, "Late Night with Jimmy Fallon", precizează sursa citată.
În cadrul acestei ultime apariții la showul lui Jimmy Fallon în calitate de Primă Doamnă, ea i-a scris un mesaj de mulțumire soțului său alintându-l "vulpea mea argintie".