Cântărețul și instrumentistul român de muzică folk Doru Stănculescu a murit, luni. Artistul avea 71 de ani.
Cântărețul a fost găsit fără suflare în casă, singur.
Cine era Doru Stănculescu
Doru Stănculescu (n. 25 iunie 1950, București) a fost un cântăreț și instrumentist român de muzică folk. A debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâșmaru” și a realizat muzica pentru filmul Porțile albastre ale orașului (1974, regia Mircea Mureșan).
Primul material discografic al artistului a fost un disc single editat în anul 1979 de Casa de Discuri Electrecord.
Artistul a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra, unde a participat până la desființarea acestuia.
Doru Stănculescu era fratele vitreg al cântăreței Mihaela Mihai.