Născut la data de 15 mai 1957, Nicușor Stan a fost fotoreporter la Sportul Românesc, ProSport și Gazeta Sporturilor. După dispariția ziarului Sportul Românesc (cunoscut printre cititori sub numele de Sportul roșu), publicație patronată de Dumitru Dragomir, Nicușor Stan a lucrat la România Liberă și a fost fotograf oficial în tururile cicliste ale României, ulterior fiind freelancer.
Regretatul Nicușor Stan a fost prezent la multe competiții sportive importante în ultimele decenii. Mereu reușea să uimească pe toată lumea cu fotografiile superbe pe care le făcea cu atâta dedicație, anunță APS.
Ziaristul Marian Barlacu a scris pe Facebook: "Am trăit momente frumoase în câteva ediții ale Turului României. Era mereu pus pe glume, pe șotii. Îmi amintesc că l-am păcălit cu o fotografie in care apărea Luna si o antenă parabolică de pe un bloc din Tg. Mures - i-am spus că am prins Luna cu un satelit artificial al Pământului lânga ea... 🙂
A fost un tip ok. Poate uneori mai gălăgios, dar deseori haios.
Dumnezeu sa te odihnească in pace, NAE!"