Fostul lider al trupei Television a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat, sâmbătă, familia sa.
Fiica sa, Jesse Paris Smith, născută dintr-o relaţie cu Patti Smith, o vedetă a scenei muzicale din acea perioadă, a anunţat decesul publicaţiei New York Times, fără a preciza cauza morţii lui Verlaine, cu excepţia precizării că aceasta a survenit în urma unei "boli scurte".
Pe numele real Thomas Miller, cântăreţul a decis să se numească Tom Verlaine, în semn de omagiu faţă de Paul Verlaine, poetul francez al cărui lirism a încercat să îl insufle versurilor sale, în timp ce cânta la chitară în felul său eteric şi agresiv. Rezultatul a fost primul său album important: "Marquee Moon", lansat în 1977.
Single-ul omonim, cu o durată de aproape zece minute, ilustra bogăţia unei mişcări care a creat numeroase teritorii muzicale, de la Ramones la Talking Heads, trecând prin Blondie. Cu toţii au mers la aceeaşi "biserică" pentru a-şi predica mesajul: CBGB, clubul febril din cartierul newyorkez Lower East Side, unde s-au petrecut cele mai frumoase momente ale punk rock-ului.