La începuturile ProTV, Andreea Esca era mai mult decât gazda sobră a ştirilor şi îşi ajuta colegii să pună în practică cele mai trăsnite idei, a dezvăluit, pentru ziarulring.ro, Gianina Corondan, prezentatoarea care, în anii `90, a revoluţionat rubrica "Meteo”. Ştirista i-a adus o dată, în studio, un patruped care a devenit vedetă.
Pastila de la "Meteo" era însă creaţia unei echipe din care făceau parte şi meteorologi de profesie.
"Ei îmi extrăgeau informaţiile cu adevărat importante, iar punerea în scenă şi nebunia erau rodul muncii tuturor... O dată mi-a adus Andreea Esca un căţel, alt coleg mi-a adus o mâţă care m-a zgâriat din cap până-n picioare, altul mi-a adus un papagal, altcineva sabie de samurai şi tot aşa... Echipa de rugby mi-a dăruit un tricou personalizat când avea meci şi am scandat împreună la «Meteo»", îşi aminteşte Gianina.