Potrivit unei surse citate de tabloidul National Enquirer, Paul Walker era la cuțite cu colegul său din seria Fast & Furious la momentul în care și-a pierdut viața într-un accident de mașină, scrie the epochtimes.com.
Asta pentru că Vin Diesel, care are și statutul de producător, a încercat să obțină un venit cât mai mare din vânzări. "Paul povestea că trebuia să se lupte cu Vin pentru fiecare clauză din contract și se plângea că acesta se comporta într-un mod respingător și dictatorial", a dezvăluit sursa citată.
Aceasta a mai spus că afirmațiile lui Vin Diesel potrivit căreia el și Paul Walker s-au avut ca frații reprezintă o minciună.
"Paul a fost apropiate de unele persoane de pe platourile de filmare, dar printre acestea se numărau cameramani, cascadori și alți membri ai echipei tehnice. A evitat să se certe cu Vin în public pentru binele francizei, însă se ferea pe cât posibil de el în restul timpului".