„Tocmai înainte de Survivor am făcut amigdalită din nou. Pe 1 ianuarie mai exact a început. Anul trecut (n.r – 2021) am făcut de 5-6 ori. De asta m-am operat în toamnă. Am făcut o operație de micșorare cu laser a amigdalelor. Nu credeam că după operație se poate repeta, să fac atât de curând amigdalită. A fost greu, am avut 3 zile cu febră, la pat, cu frisoane și dureri de cap’, a povestit Elena pe pagina ei de Instagram înainte de a pleca la Survivor.
A concurat cu 15 % din potențialul fizic la Survivor
Astfel că în primele săptămâni ale reality show-ului din Republica Domincană, Elena a concurat cu aproximativ 15% din potential. A fost afectat rău potențialul ei fizic, dar nu și cel mental. A căutat în ea și a răzbit. A strâns din dinți și a reînviat din propria cenușă. Precum Pasărea Phoenix. Ca să ajungă să bată pe rând toți băieții rămași în competiție, Ionuț, Blaze, Nede și Delea. Și a ajuns în semifinală acum.
Exemple similare a mai avut de-a lungul carierei. În care a concurat, ori accidentată, ori bolnavă. Iar apoi, după ce și-a capacitat resursele interioare, într-un fel sau altul, tot a învins.
Mi-am propus să nu abandez niciodată. Știu că așa voi face și eu. Mereu
„Cel mai mult, mi-am propus să nu abandonez niciodată. Am avut probleme cu un deget, cu genunchiul. Erau momente în care a început meciul, în primele trei secunde m-am dus să dau picior și am căzut. Până să ajung să dau, mă lăsase genunchiul. Am rămas acolo, au venit medicii, dar am spus că nu vreau să renunț. Pierd, mă bat, acept să mă doară, dar termin lupta.
Cred că trebuie să fii foarte slab ca să abandonezi. Te mai bați două minute, ai plecat și asta e – dar nu abandonezi. Cuvântul în sine nu mi se pare ok. Cum să renunți la meci? Am avut colegi care s-au luptat cu degete rupte. Au plecat cu degetul de trei ori mai umflat, dar au terminat. Știu că așa voi face și eu. Mereu. …
După multe concursuri se întâmplă să am prezentări de modă, ședințe foto, poate chiar reclame… Sunt foarte multe vânătăi, nici eu nu știu câte, pentru că niciodată nu le simt. Pur și simplu – ridic pantalonii și le văd. Ele se fac, eu nu le văd, nu le simt. Mă grăbesc să le maschez cu fond de ten, pudră, corector, anticearcăn – tot ce se poate – doar să nu se mai vadă.
Aveam avantaj de 12 puncte, mai era un pumn și câștigam meciul, și m-am trezit cu un picior în gură. Mi-a mutat maxilarul! Mi-a dat într-o parte, dar mă durea în cealaltă. A venit medicul, le-am făcut semn că sunt ok – să plece. Când am reînceput, în a doua secundă i-am mutat eu maxilarul. Revanșă. Și eu zâmbeam în momentul acela! Eram furioasă pentru ceea ce pățisem… Tot ce poți face este să dai cât de tare poți, ‘să îi sară proteza din gură’. Când ieșim – ne pupăm, ne luăm în brațe. Doar pe suprafață e bătaie„, povestește Elena, care adaugă cu mândrie. „Doar în ziua aia am pățit-o. La mine nu a fost atât de grav. Dar la ea, a fost mai grav„., „pe suprafață, nu simți nimic. La final, poți fi plin de sânge, dar abia atunci vezi. După meci. E adrenalina foarte mare și este și obișnuința. De cele mai multe ori, după meciuri, sportivii ies și abia se târăsc în tribună. Eu șchiopătez după fiecare meci. Vezi sportivi cu mâinile atârnate, care merg la medic… dar toate astea, după meci. După meci!„. A povestit Elena despre întâmplările din taekwondo WT (vezi AICI) într-un interviu pentru Pro Sport.
Concurs câștigat după ce a avut mononucleoză. Legată cu un șnur de mână de tatăl ei
Un alt moment impresionant a fost când Elena a câștigat un concurs de alergare. Deși era abia externată din spital, după mononucleoză. Concursul de alergare din Parcul IOR a fost în tandem. Copil – părinte, legați cu un șnur de mână. Ea a concurat în tandem cu tatăl ei, Romeo Chiriac, legați cu un șnur de mâini. Nu mai spun că majoritatea dintre părinții concurenți erau maratoniști. Iar copiii lor erau legitimați la atletism. Dar Elena tot a câștigat, legată de mânuță de tatăl ei.
O întâmplare similară a avut Elena și la natație (vezi AICI), la ștafetă. Când a obținut bronzul pentru echipa ei, fiind ultima intrată la ștafetă. Deși celelalte echipe aveau cel puțin cel puțin 5 m în fața lor. Și nimeni nu mai credea că ștafeta Elenei mai poate accede pe podium.
Pasărea Phoenix era înzestrată cu darul de a muri în flăcări și a renaște din propria cenuşă. Vechii greci și egipteni au descris-o ca fiind o creatură magnifică, un simbol al reînnoirii și al renașterii. Când pasărea simțea că i-a venit timpul să moară, zbura în Arabia unde aduna smirnă, laudanum, mir de nard și cassia. La următorul răsărit de soare, pasărea stătea cu fața îndreptată spre soare și începea să cânte. Căldura soarelui aprindea foc în cuib, iar pasărea ardea în propriul rug funerar. După nouă zile, în același cuib răsărea o pasăre Phoenix tânară, în locul celei care murise”.
Fiecare dintre noi are în el „smirnă laudanum, mir de nard și cassia”, precum Pasărea Phoenix. Și capacitatea de a renaște după orice moment, cât de greu ar fi. Doar trebuie să căutăm și să credem în noi. Elena a demonstrat-o de nenumprate ori, inclusiv la Survivor.
