Producătorul de muzică rap, 49 de ani, a căzut inconștient în momentul pronunțării de către judecător a uriașei sume de 25 de milioane de dolari pentru cercetarea sa în libertate, în procesul în care este acuzat de omor și fugă de la locul faptei.
Knight a fost transportat la un spital al sistemului de detenție, relatează AGERPRES.
Cofondator al companiei de înregistrări 'Death Row Records', 'Suge' Knight este acuzat de uciderea lui Terry Carter la sfârșitul lunii ianuarie și rănirea lui Cle 'Bone' Sloan într-un accident de mașină, fugind apoi de la locul faptei.
Judecat pentru ucidere, tentativă de ucidere și fugă de la locul accidentului, Knight riscă să facă închisoare pe viață dacă va fi declarat vinovat.