Poliția a fost alertată, noaptea trecută, după ce mai multe persoane necunoscute, folosind chei potrivite sau profitând de faptul că o ușă de acces era neasigurată, au pătruns în locuința lui Florin Salam, din sectorul 4 al Capitalei.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, hoții au sustras genți și bijuterii.
Valoarea pagubei este estimată la 20.000 de euro.
Polițiștii au deschis dosar penal.
"La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 26 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuința sa, din Sectorul 4, ar fi fost sustrase mai multe bunuri.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 18 noiembrie- 22 noiembrie a.c., cât timp persoanele care locuiesc la adresa respectivă ar fi lipsit din locuință, ar fi fost sustrase dintr-un dressing mai multe genți și bijuterii.
În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, dar și pentru stabilirea situației de fapt.", a anunțat Poliția.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.